top of page

NIRO, PARTENER PRINCIPAL AL FESTIVALULUI VARĂ MAGICĂ 2020









Niro Investment Group este pentru al doilea an consecutiv partenerul principal al Festivalului “Vară Magică”, unul dintre cele mai importante evenimente culturale internaționale care se desfășoară anual la Ateneul Român din București.

Tradiționalul festival ”Vară Magică” organizat de către Lanto Communication aduce an de an în centrul evenimentelor culturale ale capitalei concerte extraodinare de muzică clasică și artiști de renume. Aflat la cea de-a IX a ediție, festivalul se desfășoară în 2020 pentru prima dată în aer liber și invită iubitorii de muzică clasică aflați în București să se bucure de o serie de 14 concerte camerale și simfonice ce se va desfășura între 15 iulie și 27 august, în serile de miercuri și joi, de la ora 20, în Curtea Ateneului Român, sub genericul “Anul Beethoven la Bucureşti”.

Prezent la evenimentul de lansare Dl. Zsolt Nagy, Director General al Niro Investment Group a declarat: “Suntem onorați să fim partenerul principal al acestui eveniment cultural care reprezintă deja un reper semnificativ pentru muzica clasică din Europa. Compania noastră se implică constant în susținerea proiectelor culturale și ne bucurăm să fim partenerul principal al ediției din 2020 care se desfășoară într-o perioadă plină de provocări. Dincolo de efectele medicale imediate, pandemia de coronavirus a suspendat viața culturală așa cum o știam prin închiderea teatrelor, a cinematografelor, a muzeelor și galeriilor de artă și cu toții ne dorim o revenire treptată și existența unor inițiative care să ofere acces la artă și cultură. Ne bucurăm să fim alături de cei care se reinventeză cu succes în această perioadă atipică și reușesc să ducă mai departe proiecte culturale extraordinare.
















Pe scena din faţa Ateneului vor urca şapte formaţii orchestrale: Orchestra Filarmonicii “George Enescu”, dirijor şi solist David Lefevre, Camerata Regală, dirijor Constantin Adrian Grigore, solistă Rebekka Hartmann – vioară, Orchestra Română de Tineret condusă de Cristian Mandeal, solist Ştefan Cazacu – violoncel, Orchestra Naţională Simfonică a României, solist Cvartetul Wave, dirijor Cristian Mandeal, Romanian Chamber Orchestra, dirijor Cristian Măcelaru, Romanian Sinfonietta Orchestra, dirijor şi solist Alexander Sitkovetsky – vioară şi Kamerata Kronstadt, sub bagheta lui Cristian Oroşanu.

Programul cuprinde şi şapte recitaluri camerale extraordinare susţinute de Ansamblul cameral Violoncellissimo, fondat de Marin Cazacu, de Ansamblul Raro fondat de Răzvan Popovici, de celebra mezzo-soprană Ruxandra Donose, acompaniată de pianistul Sergiu Tuhuţiu, de Cvartetul ARCADIA, de violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Josu de Solaun, de Cvartetul Wave şi de Trio Georgeta Iordache – vioară, Andrei Ioniţă – violoncel, Daria Tudor – pian.






























4 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page